Acasa
» Author's notes » Spiritual – Emotii 1
Spiritual – Emotii 1
Spiritual – Emotii 1
Prieteni, aveti mare grija cum va gestionati emotiile voastre. S-a vorbit de o igiena a starilor emotionale. Nu se face, ca obiect de studiu, in scoala primara, nu se face nici mai tarziu in invatamantul public; este o uriasa carenta in educatie, pentru ca de afectele noastre depinde si sanatatea, fericirea noastra, dar si starea societatii pe ansamblu. Si chiar daca ai vrea sa fii mai corectiv pe plan launtric, tot nu vei reusi fara exercitiul zilnic de introspectie, de meditatie, de rugaciune. Prin acestea obisnuiesti mintea sa se interiorizeze, sa observe cele mai fine nuante ce apar launtric si sa intervii la timp in restul zilei tale agitate; dar daca acestea lipsesc nu-ti vei putea invinge inertia de a le neglija, de a trece cu ignoranta peste ele, iar la a doua, a treia lor infatisare sentimentele negative vor fi mai puternice decat tine, iti vor violenta sufletul si linistea pana la a te arunca in depresie, sau in furie, sau in decizii brutale fata de tine, sau fata de aproapele tau, s.a.m.d. Mai trebuie de amintit ca in procesul corectiv avem nevoie de fiintele de Dincolo, de lumea de Sus?! Omul spiritual, care a testat adesea acest capitol, nu mai are nevoie de demonstratii ca sa realizeze clar ca Dumnezeu are emisarii lui si ca acestia sunt receptivi la solicitarile noastre. Asadar daca de mancarea pentru trup va ingrijiti, in general, cu multa atentie, ingrijiti-va cu mai multa scrupulozitate de echilibrul psihic interior, de legatura cu lumea nevazuta, de unde puteti primi energie si inspiratie in viata cotidiana. Pastrati-va nevinovatia, fiti sinceri sa va recunoasteti greselile atunci cand va raportati la faptele si gandurile acumulate in dezordinea mentala a zilei, si ce se mai poate corectati inainte ca viata, cu duritate, sa va corecteze! Avem, cu siguranta, in jur persoane complet straine si inadaptabile la bine, la etica, dar va trebui pe unii sa-i ocolim, sa-i respingem cu tact, pentru ca ei sunt ocazia caderii noastre, ei reprezinta mediul egoist sau rautacios si vicios, care numai in bine nu poate influenta.
Mai putem observa ca sunt multi oameni care lucreaza pe “starile pozitive", dar daca nu-si pastreaza constiinta spirituala curata, degeaba induc artificial pozitivitatea; vor claca in viitor. O muzica frumoasa, armonioasa, niste glume, o lectura amuzanta ajuta foarte mult dar, atentie, ele vin din afara oarecum; stabilitatea, echilibrul trebuie predominant aranjate si activate din interiorul nostru. Disciplinati-va viata si faceti astfel fata vicisitudinilor ei! Prin binele lucrat cu discernamant, unde trebuie, agonisiti ceea ce se numeste har, iar prin procesul autocunoasterii veti obtine un control sporit asupra starilor voastre psihice. Primul doctor sunteti voi insiva pentru sine.
Autor : Spiridon Misava
Meniu Navigare
 
Contact
 
facebook
youtube